vineri, ianuarie 30, 2026

Top 5 This Week

Related Posts

Alina Luchian: Impactul leadership-ului fracțional în marketing și scaling-ul produselor SaaS

Descoperă experiența Alinei Luchian în leadership fracțional de marketing, cum transformă echipele și produsele SaaS și cum aduce valoare strategică rapid și eficient.

Alina Catalina Luchian este lider fracțional de marketing cu 10+ ani experiență în scalarea produselor SaaS. Activează la intersecția dintre marketing, produs și brand, combinând deciziile bazate pe date cu execuția hands-on. Pasionată de marketing etic și sustenabil, se concentrează pe crearea valorii pe termen lung și consolidarea echipelor de marketing.

Fractional Insider: Cum a fost tranziția ta de la carieră clasică la fractional leadership?

Alina Luchian: A fost mai degrabă o evoluție naturală decât un salt brusc. Marketingul, și apoi alegerea modelului fracțional, au venit ca o extensie firească a curiozității mele de a înțelege cum funcționează orice ne înconjoară: oameni, produse, servicii, tehnologii șamd. Am explorat contexte diferite, de la ONG-uri și instituții publice, la corporații și micro-agenții. Toate m-au ajutat să înțeleg nuanțele marketingului, ce mi se potrivește cu adevărat și unde pot aduce impact. După ani în roluri de marketing pentru produse tech și proiecte de strategie de brand, am înțeles că aduc cea mai mare valoare atunci când mă alătur unei companii în momente cheie: clarificarea poveștii, structurarea go-to-market-ului sau construirea unor sisteme scalabile ancorate în nevoi reale.

Pentru mine funcționează fiind că rămân aproape de produse și echipe, am șansa să explorez industrii noi și să aduc soluții creative. În același timp, îmi oferă echilibrul dintre implicarea profundă și obiectivitatea necesară pentru a vedea ce lipsește sau ce trebuie ajustat.

Fractional Insider: Ce te-a atras cel mai mult la acest model și ce provocări a adus?

Alina Luchian: M-a atras ritmul, energia startup-urilor și posibilitatea de a genera impact și cu bugete mici sau idei out-of-the-box. Modelul fracțional îmi permite să combin viziunea cu execuția într-un interval scurt. Provocarea principală este setarea limitelor: există tentația de a face tot ce e nevoie, ca un angajat full-time. Am învățat să prioritizez și să definesc clar ce livrez în 30/60/90 de zile, ca să rămân eficientă și sănătoasă.

Fractional Insider: Cum alegi proiectele și clienții cu care colaborezi?

Alina Luchian: Mă uit la două criterii esențiale:

  • Produsul/industria – trebuie să cred în valoarea pe care o aduce; vreau să particip la ceva util, și, mai ales, la proiecte în care pot aduce plus valoare.
  • Echipa fondatoare – caut parteneri deschiși, capabili să ia decizii. Fără parteneriat real, nu pot să mă implic în strategie, execuție și schimbare.

Fractional Insider: Povestește-ne despre un moment în care ai avut un impact major ca fractional leader.

Alina Luchian: Deși în mod normal m-aș uita la numere, aș zice că cel mai de impact a fost preluarea unei echipe blocată în procese învechite și mesaje contradictorii. În doar câteva luni, am reconstruit strategia adaptată la nevoile companiei, am stabilit priorități clare și am delegat ownership în echipă. Echipa a câștigat încredere și autonomie și, destul de rapid, s-au văzut rezultate în pipeline repoziționând departamentul de marketing ca motor strategic pentru creștere. Pentru mine, acesta a fost cel mai mare câștig: transformarea oamenilor, nu doar a cifrelor.

Fractional Insider: Care sunt diferențele principale dintre a fi executiv full-time și fractional?

Alina Luchian: Nu cred că sunt în antiteză, ci mai degrabă complementare. Ca full-time, intri adânc în operațiuni și devii parte din ritmul zilnic. Poți influența procesele gradual și pe termen lung. Ca fracțional, trebuie să aduci claritate și valoare rapid, cu focus pe priorități. Practic, un catalizator de schimbare.

Ambele sunt importante: unul menține ritmul, celălalt accelerează progresul în momente critice. Alegerea depinde de nevoile companiei și de obiectivele pe care vrei să le atingi.

Fractional Insider: Cum explici valoarea unui fractional unui CEO sceptic? 

Alina Luchian: Mulți CEO sunt sceptici pentru că se tem că un fracțional nu va fi “dedicat” startup-ului lor. Și pe de o parte, argumentul lor are sens: dacă ai buget nelimitat și timp să crești gradual, un angajat full-time poate fi cea mai sigură opțiune.

Dar valoarea reală a unui fracțional vine din altă parte:

  1. Experiența și soluțiile rapide: Fracțional-ul vine cu know-how dovedit și poate să implementeze schimbări și strategii care să funcționeze imediat, fără perioade lungi de onboarding sau trial & error.
  2. Perspectiva obiectivă: Fiind extern, poate observa pattern-uri problematice sau oportunități pe care echipa internă, prinsă în operațiuni, le poate rata.
  3. Network-ul și resursele conexe: Fracțional-ul aduce adesea acces la consultanți, furnizori sau servicii specializate, permițând startup-ului să “hit the ground running”.

Practic, fracțional-ul nu înlocuiește dedicarea unui angajat full-time, ci oferă claritate, viteză și perspective strategice, exact când startup-ul are nevoie de ele, fără costurile și timpul asociate unui angajat senior full-time.

Fractional Insider: Care sunt cele mai frecvente greșeli ale companiilor când lucrează cu fractionali?

Alina Luchian: Din partea companiilor:

  • Cred că fracțional-ul vine să „facă totul”, în loc să seteze direcția și să creeze pârghiile pentru echipă.
  • Lipsa de claritate în obiective. Fără obiective precise, nici cel mai bun fracțional nu poate livra impact real.

Din partea fracționalilor (vinovată și eu):

  • Nu setează limite sănătoase – se implică în prea multe procese și pierd echilibrul între eficiență și programul de lucru.
  • Cedează presiunii leadershipului de a „personaliza” strategia fără fundament bazat pe date sau gândire critică. Fracțional-ul trebuie adesea să fie „bad cop” pentru a corecta patternuri vicioase sau convingeri nerealiste.

Fractional Insider: Cum vezi evoluția acestui model de carieră în următorii ani?

Alina Luchian: Va deveni o practică uzuală, mai ales în companii tech și startup-uri. Pe măsură ce AI și automatizarea elimină taskurile repetitive, liderii seniori vor oferi în principal claritate strategică, design de sisteme și decizie. Vom vedea mai multe „echipe hibride”, oameni full-time + lideri fracționali pe probleme cheie, și pachete standardizate de servicii fracționale (ex.: CMO fracțional + operațiuni). Modelul e mai agil și mai potrivit pentru ritmul pieței.

Fractional Insider: Ce sfat ai da unui profesionist senior care se gândește să devină fractional?

Alina Luchian: Folosește date și analize pentru a ghida deciziile, nu doar experiența altora. Use data and critical thinking to guide your decisions.

  1. Nu toate problemele sunt urgente cu adevărat și nu toate ideile trebuie implementate.
  2. Identifică-ți punctele forte și creează-ți o comunitate de oameni talentați care să te completeze și susțină. Together you can do more. 

Alina Luchian arată că modelul de leadership fracțional nu este doar o tendință, ci o strategie agilă pentru companiile care vor să crească rapid și sustenabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles