Descoperă cum Adrian Peticilă, expert în marketing și fractional leader, livrează rezultate rapide și vizibile prin strategie, creativitate și execuție clară.
Adrian Peticilă este expert în marketing și branding, cu peste 15 ani de experiență în poziții de leadership, de la startup-uri locale la proiecte internaționale. Fractional leader și consultant, combină strategie, comunicare și growth într-un mix care produce rezultate rapide și vizibile.
Recunoscut pentru stilul său direct, creativ și orientat spre rezultate măsurabile, Adrian știe să facă marketingul să conteze cu adevărat ajutând companiile să iasă din tipare și să livreze impact real.
Fracțional Insider: Cum a fost tranziția ta de la carieră clasică la fractional leadership/consulting?
Adrian Peticilă: A fost mai mult o decizie de libertate decât una planificată. După ani de execuție full-time, mi-am dat seama că pot avea impact mai mare, mai rapid și mai creativ pe mai multe proiecte simultan, fără să fiu prins în rutina zilnică a unei singure companii. Fractional leadership mi-a dat libertatea de a crea, testa și livra rezultate fără compromisuri inutile.
Fracțional Insider: Ce te-a atras cel mai mult la acest model și ce provocări a adus?
Adrian Peticilă: Libertatea și impactul rapid au fost magnetice. Provocarea? Gestionarea contextului limitat și câștigarea încrederii rapide a echipelor și executivilor, fără a fi acolo full-time.
Fracțional Insider: Cum alegi proiectele și clienții cu care colaborezi?
Adrian Peticilă: Aleg doar ce are sens strategic și unde pot face diferența reală. Nu lucrez „doar ca să lucrez”; fiecare proiect trebuie să fie un teren de test pentru idei noi și rezultate măsurabile. Aleg proiectele unde pot zgudui puțin lucrurile, unde creativitatea și viziunea chiar fac diferența.
Fracțional Insider: Povestește-ne despre un moment în care ai avut un impact major ca fractional leader.
Adrian Peticilă: Am reconfigurat strategia de marketing a unei companii și, în câteva luni, am dublat engagement-ul și conversiile fără să cresc echipa, fără bugete gigantice; doar strategie și execuție clară. Asta e genul de rezultat pe care îl caut de fiecare dată.
Fracțional Insider: Care sunt diferențele principale dintre a fi executiv full-time și fractional?
Adrian Peticilă: Fractional e despre impact rapid, decizii clare și rezultate, fără toată birocrația zilnică. Full-time e mai mult despre navigarea politicului intern și managementul continuu al echipei.
Fracțional Insider: Cum explici valoarea unui fractional unui CEO sceptic?
Adrian Peticilă: Le spun simplu: „Nu trebuie să mă angajezi full-time ca să obții rezultatele unui CMO. Valoarea și creșterea pot fi livrate în fracțiuni de timp, cu cost fix mai mic și rezultate rapide”.
Fracțional Insider: Care sunt cele mai frecvente greșeli ale companiilor când lucrează cu fractionali?
Adrian Peticilă: Nu clarifică așteptările și nu integrează fractionalul în procesul decizional; îl tratează că un consultant obișnuit, ceea ce sabotează impactul real. Dacă nu le dai pârghii și autonomie, nu ai ce aștepta.
Fracțional Insider: Cum vezi evoluția acestui model de carieră în următorii ani?
Adrian Peticilă: Fractional leadership va deveni normalitate pentru companiile care vor viteză și rezultate reale, nu diplome și titluri fancy. Companiile cer deja expertiză la cerere, nu angajamente pe termen lung pentru roluri executive tradiționale.
Fracțional Insider: Ce sfat ai da unui profesionist senior care se gândește să devină fractional?
Adrian Peticilă: Începe cu proiecte mici, nu copia modelele clasice, dovedește impact rapid și construiește-ți reputația ca fractional. Asta deschide uși mai mari decât orice plan de carieră clasic.
Fractional leadership este mai mult decât un model de carieră; este o oportunitate de a crea impact rapid și vizibil, de a inova și de a redefini succesul în marketing și business.


