duminică, ianuarie 18, 2026

Top 5 This Week

Related Posts

Horațiu Negrea: De la leadership executiv la impact real prin fractional leadership

Un interviu cu Horațiu Negrea despre tranziția de la cariera executivă clasică la fractional leadership, impactul intervențiilor strategice și viitorul acestui model de leadership în România.

Horațiu Negrea este un manager care a parcurs întreaga scară organizațională, de la Sales Manager, Financial Manager și până la viziunea de ansamblu din rolul de CEO. Cu o experiență de peste 15 ani în diverse industrii precum Tratarea apei, Logistica, IT sau Medical, el s-a specializat în transformarea haosului operațional în structuri scalabile. Astăzi, activează și ca lider fracționar, ajutând organizațiile să găsească echilibrul fin între disciplina procedurată și agilitatea de care are nevoie orice business modern pentru a supraviețui.

Fractional Insider: Cum a fost tranziția ta de la carieră clasică la fractional leadership/consulting?

Horațiu Negrea: Nu fost un salt brusc, ci mai degrabă o concluzie la care am ajuns după ani de zile „în tranșee”. După ce am petrecut peste un deceniu în aceeași organizație și am trecut prin toate etapele, de la finanțe la management general, am realizat că ce mă motivează cu adevărat este rezolvarea problemelor punctuale, dar critice. În momentul în care am început să activez ca CEO într-un startup, mi-am dat seama că experiența mea poate fi mult mai utilă dacă e aplicată chirurgical în mai multe locuri, decât dacă rămân blocat într-o singură structură „de la 9 la 5”.

Fractional Insider: Ce te-a atras cel mai mult la acest model și ce provocări a adus?

Horațiu Negrea: Libertatea de a alege unde pot să fac cu adevărat diferența. E un sentiment grozav să știi că experiența ta din industria apei, de exemplu, poate salva un proces într-un domeniu complet diferit. Provocarea? E o „gimnastică mentală” continuă. Trebuie să poți să închizi un laptop după o discuție despre bugete de milioane de euro și, în zece minute, să intri într-un call unde trebuie să rezolvi o problemă de cultură organizațională într-o echipă de cinci oameni. Trebuie să fii „all-in” instantaneu.

Fractional Insider: Cum alegi proiectele și clienții cu care colaborezi?

Horațiu Negrea: Mă uit la feeling, la chimia dintre noi și la ce potențial are afacerea. Dacă nu cred că produsul va prinde sau dacă văd acționarii că vor doar pe cineva care să le aprobe ideile, nu mă bag. Prefer proiecte unde chiar e o problemă cu creșterea sau cu organizarea. Îmi plac firmele care au un produs bun, dar s-au cam încurcat în proceduri sau la vânzări. Dacă simt că pot veni cu soluții clare și că nu dau de cineva care crede că le știe pe toate și blochează orice îmbunătățire, atunci ne înțelegem.

Fractional Insider: Povestește-ne despre un moment în care ai avut un impact major ca fractional leader.

Horațiu Negrea: E o situație care se repetă destul de des în companiile care cresc repede: departamentul de vânzări e în culmea fericirii că semnează contracte pe bandă rulantă, în timp ce echipa de implementare și finanțele sunt disperate pentru că proiectele respective nu sunt, de fapt, profitabile.

Impactul meu n-a venit dintr-o strategie complicată, ci dintr-o intervenție foarte directă. M-am așezat la masă cu ambele tabere și am pus „cărțile pe față”. Am realizat că nu exista nicio punte între promisiunile comerciale și realitatea costurilor operaționale. Am creat un sistem simplu de validare – un fel de „filtru de realitate” – prin care nicio ofertă nu mai pleca spre client fără să treacă prin testul marjei de profit.

N-a fost ușor, pentru că a trebuit să schimbăm mentalități, nu doar tabele în Excel. Dar rezultatul a fost că, în doar trei luni, am oprit „hemoragia” financiară din proiectele luate doar de dragul volumului. Am transformat o echipă care doar „alerga după cifre” într-una care înțelegea, în sfârșit, unde se fac banii cu adevărat și unde se pierd. Acela a fost momentul în care proprietarul business-ului a putut, în sfârșit, să doarmă liniștit noaptea, știind că fiecare contract nou chiar aduce valoare, nu doar muncă în plus.

Fractional Insider: Care sunt diferențele principale dintre a fi executiv full-time și fractional?

Horațiu Negrea: Ca executiv full-time, ești „al casei” – cu bune și cu rele, adesea prins în politica internă și situații foarte puțin importante pentru business, care îți mănâncă timpul și energia. Ca fractional, ești un fel de „lunetist” profesionist. Ești acolo să livrezi rezultate, nu să participi la ședințe interminabile despre culoarea logo-ului sau reformularea mesajului de Crăciun pentru angajați. Ai o obiectivitate pe care un angajat full-time nu și-o permite, pentru că tu ești plătit să spui adevărul, oricât de incomod ar fi, ca să miști lucrurile din loc.

Fractional Insider: Cum explici valoarea unui fractional unui CEO sceptic?

Horațiu Negrea: Îl întreb direct: „Cât te costă o greșeală de 100.000 de euro pentru că nu ai avut pe cineva care să fi trecut deja prin asta?”. Un fractional nu e un cost, e o scurtătură. Îi explic că nu îmi vinde mie opt ore pe zi, ci îmi cumpără mie anii în care am făcut sau am văzut deja greșelile pe care el vrea să le evite. Primește creierul unui executiv de top, dar fără salariul și beneficiile uriașe pe care le-ar presupune un contract full-time.

Fractional Insider: Care sunt cele mai frecvente greșeli ale companiilor când lucrează cu fractionali?

Horațiu Negrea: Cea mai mare e să ne confunde cu consultanții clasici care doar scriu rapoarte frumoase pe care nu le citește nimeni. Dacă mă aduci în echipă, lasă-mă să implementez. O altă greșeală e „ascunsul gunoiului sub preș”. Dacă nu am acces la cifrele reale sau la tensiunile din echipă, pierdem timpul degeaba. Un fractional funcționează doar dacă există încredere și transparență totală de la prima întâlnire.

Fractional Insider: Cum vezi evoluția acestui model de carieră în următorii ani?

Horațiu Negrea: În România doar acum începem foarte timid. Unele dintre business-uri au început să înțeleagă că nu trebuie să „dețină” un talent ca să beneficieze de el, și aici cea mai mare pondere o au startup-urile. E o democratizare a expertizei. În viitor companiile mici și medii vor avea acces la lideri pe care înainte nu și-i permiteau, iar liderii vor avea libertatea să nu se plafoneze într-un singur loc. E un win-win și după părerea mea direcția în care se îndreaptă piața muncii la nivel global, acea „gig economy” în care fiecare își valorizează punctele forte lucrând pe proiecte și nu ca angajat full time.

Fractional Insider: Ce sfat ai da unui profesionist senior care se gândește să devină fractional?

Horațiu Negrea: Să învețe să asculte înainte să dea soluții. Când ai multă experiență, ai tendința să intri peste oameni și să le spui „se face așa”. E o greșeală. Ca fractional, succesul tău depinde de cât de repede te acceptă echipa. Și un alt sfat: să își definească foarte clar ce problemă rezolvă. Nu te vinzi ca „om bun la toate”, ci ca omul care rezolvă acea problemă care îi ține pe CEO treji noaptea.

Povestea lui Horațiu Negrea arată că leadershipul modern nu mai este despre prezență constantă, ci despre impact real.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles